Electronic Arts a dezvăluit astăzi primele imagini cu EA SPORTS FC, introducând noua viziune de brand, identitate și logo ale înlocuitorului seriei FIFA. Aceasta va deveni platforma EA SPORTS unde vor fi create, inovate și dezvoltate noi experiențe de fotbal, conectând totodată milioane de fani prin intermediul consolelor, dispozitivelor mobile, online sau al produselor esports.

„Acum începe povestea EA SPORTS FC. Avem la bază 30 de ani de leadership, în care am creat experiențe ce au adus laolaltă comunitatea globală a fotbalului și vom continua să punem fanii pe primul loc și în viitor. EA SPORTS FC va fi un simbol al sportului, un simbol al inovației și al schimbării și suntem nerăbdători să le dezvăluim fanilor în luna iulie mai multe despre viitorul vizat.”, Nick Wlodyka, SVP & GM, EA SPORTS FC.
Fanii vor avea acces la peste 19.000 de jucători licențiați, 700 de echipe și 30 de ligi, iar cu sprijinul a peste 300 de parteneri globali din fotbal, experiența va fi extinsă și spre fotbalul feminin și echipe de amatori.